„După discuțiile de astăzi, NATO rămâne aceeași organizație relevantă, puternică și mai ales unită. Am salutat la reuniune reiterarea fermă de către președintele Trump a angajamentului SUA pentru alianță, pentru apărarea colectivă și consolidarea flancului estic, inclusiv prin foarte recenta propunere de creștere a finanțării inițiativei de reasigurare europeană în 2018 de la 3,4 miliarde, cât a fost până acum, la 4,8 miliarde de dolari”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului a prezentat, în fața aliaților NATO, planul României în ceea ce privește alocarea a doi la sută din PIB pentru apărare, subliniind faptul că modul în care vor fi cheltuiți banii va fi stabilit de guvern.
„Am subliniat importanța unei relații transatlantice solide, în sprijinul acesteia, o decizie importantă a statelor membre a privit împărțirea mai judicioasă a responsabilităților prin stimularea creșterii bugetului pentru apărare al fiecărui aliat. Faptul că România a alocat deja doi la sută din PIB la apărare este foarte apreciat de aliații noștri, însă este esențială cheltuirea acestor sume potrivit scopului lor, ceea ce depinde de guvern”, a mai spus Iohannis.
În cadrul reuniunii a fost adoptat un document prin care va fi monitorizat, pe baza unor raportări anuale, modul în care fiecare stat face pași în atingerea obiectivului de alocare a două procente din PIB pentru apărare. 20 la sută din bani ar urma să fie alocați pentru investiții și cercetare.
„În mod concret, astăzi s-a decis dezvoltarea unor planuri naționale pe trei componente pentru fiecare țară în parte, care vor permite, pe baza unor raportări anuale, o monitorizare riguroasă a pașilor fiecărui stat membru pentru atingerea acestui obiectiv. Angajamente de creștere a alocărilor pentru apărare, pentru atingerea țintei de doi la sută din PIB, din care cel puțin 20 la sută pentru investiții și cercetare-dezvoltare, angajamente de investiții în capabilități moderne pentru îndeplinirea țintelor asumate la nivelul NATO și angajamente privind contribuțiile naționale la operații, misiuni, precum și alte activități. Un document aliat a fost adoptat astăzi în plen pe acest subiect”, a precizat președintele.
Totodată, în cadrul discuțiilor, s-a convenit asupra faptului că NATO ar trebui să fie „mai activă” în combaterea terorismului. Președintele Klaus Iohannis a subliniat în fața aliaților faptul că militarii români joacă un rol important în Afganistan, unde „suntem al patrulea contributor aliat”.
„Aliații au convenit că NATO trebuie să fie mai activă în combaterea terorismului. Am subliniat contribuția României în Afganistan, unde suntem al patrulea contributor aliat. Am susținut ferm creșterea rolului NATO în combaterea terorismului”, a conchis președintele.
De asemenea, aliații au stabilit că este nevoie de o abordare clară și unitară în relația cu Rusia și că alianța continuă să se bazeze pe descurajare și apărare puternice, precum și pe disponibilitatea dialogului. Totodată, s-a discutat și despre organizarea Summitului NATO din 2018.
Reuniunea de joi a reprezentat și un prilej pentru președintele Klaus Iohannis să schimbe câteva cuvinte cu președintele SUA Donald Trump și cu președintele Franței Emmanuel Macron. Șeful statului i-a asigurat de susținere din partea României a parteneritelor strategice.
„Din punct de vedere politic, reuniunea de azi a fost prima întâlnire la nivel înalt al alianței la care au participat noul președinte al Statelor unite ale Americii și noul președinte al Franței. Le-am adresat un bun venit călduros la NATO și i-am asigurat de tot sprijinul meu și al României, care are parteneriate strategice solide cu ambele țări”, a mai spus președintele.
În marja reuniunii, Klaus Iohannis a avut o întâlnire bilaterală cu președintele Poloniei Andrzej Duda.
„Sunt convins că această Reuniune a contribuit la asigurarea unei apărări solide a României și la un rol vizibil al țării noastre în asigurarea securității regiunii noastre și a spațiului euro-atlantic.Din punctul nostru de vedere, a fost o reuniune reușită. (…) În concluzie, pot să spun că la această Reuniune, și la această Reuniune, România și-a atins obiectivele”, a conchis președintele.